Examenul Babes Papanicolau pe intelesul tuturor

1. Ce este testul Papanicolau?

Testul Papanicolau este un test pentru depistarea modificărilor maligne şi premaligne ale colului uterin şi constă în:

- recoltarea celulelor cervicale (prin răzuirea uşoară a celulelor din colul uterin),

- întinderea şi fixarea lor pe o lamă de microscop (frotiu cervo-vaginal),

- citirea şi diagnosticarea la un laborator de anatomopatologie.

Colul uterin (cervix) este situat în partea inferioară a uterului, cu deschidere în vagin.

Recoltarea celulelor se face din două locuri:

 • recoltare endocervicală - din interiorul canalul cervical;

 • recoltare exocervicală - din exteriorul colului uterin, care se extinde lateral pana la peretele vaginal.

2. Ce informaţii oferă acest test?

Acest test este o modalitate de a examina celulele recoltate din colul uterin, pentru a obţine informaţii referitoare la:

 • modificări anormale ale celulelor (modificări premaligne sau maligne);

 • modificări nemaligne, cum ar fi infecţii şi inflamaţii.

 De ce trebuie  făcut testul?

Dacă femeile ar face periodic testul Papanicolau, cele mai multe tipuri de cancer de col uterin ar putea fi prevenite !

3. Toate femeile trebuie să facă testul?

Este important ca toate femeile să facă periodic testul, împreună cu examenul pelvin, acesta fiind parte integrantă din îngrijirea de rutină a sănătăţii lor.

Testul este recomandat pentru toate femeile începând de la vârsta de 18 ani sau pentru cele care au avut debutul activităţii sexuale mai devreme de această vârstă.

American College of Obstetricians and Gynecologists – ACOG - , recomandă primul test Papanicolau începând cu vârsta de 21 de ani.

Femeile care au ajuns la menopauză trebuie să facă regulat testul.

Femeile cu vârste de 65 ani sau mai mare nu vor mai avea nevoie să facă regulat testul dacă :

 • au avut consecutiv cel puţin 3 teste Papanicolau normale;

 • nu au avut rezultate anormale în ultimii 10 ani.

4. Cât de des ar trebui făcut acest test?

Este important să se facă regulat testul, împreună cu examenul pelvin, ca parte integranta din îngrijirea de rutină a sănătăţii.

• Primul test Papanicolau e bine să fie facut începând cu vârsta de 21 de ani sau la 3 ani de la începerea vieţii sexuale, dacă aceasta a avut loc mai devreme de vârsta de 21 de ani;

 • Pentru femeile cu vârste între 21 şi 30 de ani, ACOG recomandă testul o dată la 2 (doi) ani;

 • Pentru femeile cu vârste între 30 şi 64 de ani, recomandările ACOG sunt pentru efectuarea testului în fiecare an (anual);

 • Femeile peste 30 de ani, care au avut consecutiv cel puţin 3 teste anuale normale, pot face acest test la 3 ani;

5. Am histerectomie! Tot mai e nevoie să fac testul?

Aceasta depinde de tipul de histerectomie (îndepărtarea chirurgicală a uterului) pe care l-aţi avut şi de istoricul dv. de sănătate. Femeile care au avut o histerectomie trebuie să discute cu medicul lor dacă au nevoie de teste Papanicolau de rutină.

 De obicei, în timpul unei histerectomii, colul uterin este îndepărtat chirurgical împreună cu uterul. Aceasta se numeşte histerectomie totală.

Femeile care au avut o histerectomie totală pentru alte motive decât cancerul, nu vor avea nevoie de teste de rutină.

Femeile care au avut o histerectomie totală deoarece au fost depistate celule anormale sau din cauza unui cancer, ar trebui să fie testate anual pentru depistarea cancerului vaginal, până când vor avea 3 rezultate normale ale testului.

 Femeile care au avut numai o parte din uter eliminat (histerectomie parţială), dar încă mai au col uterin (cervix), vor avea nevoie de teste Papanicolau de rutină. Chiar şi femeile care au avut histerectomie ar trebui să discute cu medicii lor anual pentru examene pelvine.

6. Cum pot să reduc riscurile de a face cancer de col uterin?

În afară de efectuare regulată a testului, cel mai bun mod de a evita cancerul de col uterin este de a evita infectarea cu  human papilomavirus (HPV).

HPV este o cauză majoră a cancerului de col uterin. Infecţia cu HPV este, de asemenea, una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală (BTS).

În consecinţă, o femeie îşi măreşte riscul de a face cancer de col uterin în cazul în care:

 • îşi începe activitatea sexuală înainte de vârsta de 18 ani;

 • are mulţi parteneri de sex;

 • are parteneri de sex care, la rândul lor, au alţi parteneri de sex;

 • are sau a avut o boală cu transmitere sexuală (BTS).  

7. Ce este human papillomaviruses (HPV)?

Human Papilomavirus (HPV) este un grup format din peste 100 de virusuri diferite.

 • Aproximativ 40 de tipuri de HPV sunt răspândite în timpul sexului.

 • Unele tipuri de HPV pot cauza cancer de col uterin atunci când infecţia nu este tratată.

 • Infecţia cu HPV este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală (ITS).

 • Aproximativ 75% dintre persoanele active sexual vor fi infectate cu HPV cândva în viaţa lor.

 • Majoritatea femeilor cu infecţii cu HPV netratate nu faccancer de col uterin. (?)

 • Unele HPV determină apariţia verucilor genitale, dar aceste HPV nu cauzează cancer de col uterin.

 • Deoarece HPV cauzează rareori simptome, majoritatea oamenilor nu ştiu că au infecţie.

8. Cum ştiu dacă am human papillomaviruses (HPV)?

Majoritatea femeilor nu ştiu ca au HPV.

De obicei, HPV nu determină simptome (cum ar fi negii). Atunci când HPV nu dispare de la sine, se poate face o determinare a modificărilor celulelor colului uterin. Testul Papanicolau găseşte, de obicei, aceste schimbări.

9.  Am fost vaccinată împotriva HPV! Am în continuare nevoie să fac regulat testul Papanicolau? 

DA!

Testul continuă să fie esenţial pentru a detecta cancerul de col uterin şi modificările precanceroase, chiar şi la femeile care au fost vaccinate împotriva HPV!

Vaccinurile curente cu HPV nu protejează împotriva tuturor tipurilor de HPV care cauzează cancerul de col uterin.

Prin urmare, este important pentru femeile vaccinate să continue screeningul (teste pentru depistarea cancerului de col uterin), în acord cu recomandările pentru femeile care nu au fost vaccinate.

10. Cum mă pregătesc pentru testul Papanicolau?

Multe lucruri pot determina rezultatele eronate ale testului Papanicolau. De aceea, pentru o acurateţe cât mai mare a rezultatului, medicii recomandă ca, înainte cu 2 zile de a face testul, să se respecte următoarele:

 •NU faceţi sex

 •NU faceţi spălaturi vaginale!

 •NU utilizaţi tampoane vaginale

 •NU folosiţi creme vaginale, supozitoare, medicamente

 •NU folosiţi sprayuri vaginale, deodorant sau pulberi vaginale

11. Dacă sunt în perioada ciclului menstrual, pot să fac testul?

Nu. Este recomandat să vă programaţi pentru testul Papanicolau atunci când nu aveţi menstruaţie.

Cel mai bun moment pentru a face testul este între a 10-a şi a 20-a  zi după prima zi a ultimei menstruaţii.

12. Cum se face testul?

Medicul dumneavoastră vă poate face recoltarea pentru un test Papanicolau în timpul unui examen pelvin. Este un test simplu şi rapid.

 1.În timp ce vă aflaţi pe masa de examinare, medicul vă inserează în vagin un instrument numit speculum, pentru deschiderea vaginului şi facilitarea accesului către colul uterin.

 2.Medicul sau persoana calificată pentru recoltare va utiliza apoi o periuţa endocervicală şi o spatulă Ayre, special folosite pentru a recolta câteva celule din interiorul şi din jurul colului uterin.

 3.Celulele sunt plasate pe o lamelă de sticlă (frotiu cervico-vaginal) şi trimise la un laborator de anatomopatologie pentru examinare şi diagnosticul frotiului cervico-vaginal.

Este o investigaţie nedureroasă, însă, pentru unele femei, un test Papanicolau poate fi incomod, mai ales dacă se foloseşte instrumentar de metal (senzaţia de rece transmisă de instrumentarul de metal este profundă şi neconfortabilă) sau din cauza zgomotului produs de deschiderea trusei de metal şi speculul / valvele metalice.

Totuşi, acest stress/disconfort poate fi eliminat dacă se foloseşte un set/kit de recoltare de unică folosinţă, steril, ce conţine specul de unică folosinţă din plastic, lamă şi cutie transportoare, periuţă endocervicală şi spatulă de lemn Ayre.

Avantajele folosirii kitului de unică folosinţă steril?

• Fiind din plastic, speculul de unica folosinţă nu va transmite senzaţia de rece, cum transmite unul din metal.

 • Kitul de unică folosinţa steril, oferă 100% siguranţă împotriva posibilei transmiteri a unor infecţii intercurente! Şi veţi putea vedea cum medicul îl va desigila în faţa dv.

 • Un alt avantaj al folosirii kitului de recoltare de unică folosinţă steril este acurateţea probei – componentele kitului fiind sterile, nu există riscul contaminării probei cu impurităţi/bacterii de pe periuţele şi lamele nesterile folosite uneori în timpul recoltării! De aici rezultă acurateţea diagnosticului citologic cervico-vaginal!

13. După cât timp voi primi rezultatul?

De obicei este nevoie de trei săptămâni pentru a obţine rezultatele testului.

De cele mai multe ori, rezultatele testului sunt normale.

Dacă testul arată că ceva ar putea fi anormal, medicul dv. vă va programa pentru mai multe teste.

Există multe motive pentru rezultate anormale ale testului Papanicolau. Acesta, de obicei, nu înseamnă că aveţi cancer.

14. Ce înseamnă test "anormal"?

Este înfricoşător să auziţi că rezultatele testului sunt "anormale". Dar rezultatele anormale ale testului Papanicolau, de obicei, nu înseamnă că aveţi cancer. Cel mai adesea există o mică problema cu colul uterin.

Unele celule anormale se vor transforma în cancer. Dar, de cele mai multe ori, aceste celule nesănătoase vor dispărea de la sine. Prin tratarea acestor celule nesănătoase, aproape toate cazurile de cancer de col uterin pot fi prevenite. Dacă aveţi rezultate anormale, discutaţi cu medicul dumneavoastră despre ceea ce înseamnă acestea.

15. Testul meu este anormal! Ce se întâmplă acum?

Există multe motive pentru rezultatele "anormale" ale testului Papanicolau. Dacă rezultatele testului Papanicolau sunt neclare sau prezintă o mică schimbare în celulele colului uterin, medicul dumneavoastră  va cere, probabil, repetarea testului Papanicolau.

În cazul în care testul relevă mai multe modificări serioase ale celulelor colului uterin, medicul va sugera mai multe teste. Rezultatele acestor teste vor ajuta medicul dumneavoastră să decidă cu privire la cel mai bun tratament. Acestea teste suplimentare includ:

 • Colposcopia: medicul foloseşte un instrument numit colposcop pentru a vedea în detaliu celulele vaginului şi ale colului uterin.

 • Chiuretaj endocervical: medicul ia o mostră de celule din canalul endocervical, cu un mic instrument în forma de lingură, numit chiuretă.

 • Biopsia: Medicul extrage un mic eşantion de ţesut de col uterin. Proba este trimisă la laborator pentru a fi studiată la microscop.

16. Rezultatul meu la test a fost un "fals pozitiv". Ce înseamnă acest lucru?

Testul Papanicolau nu este întotdeauna 100% acurat. Se poate întâmpla să apară rezultate fals pozitive şi fals negative. Acest lucru poate fi foarte supărător şi confuz. Un test Papanicolau “fals pozitiv” este atunci când unei femei i se spune că are celule anormale de col uterin, dar celulele sunt foarte normale. Dacă medicul vă va spune că rezultatele testului Papanicolau au fost un “fals pozitiv”, nu există nicio problemă. La investigaţiile ce vor fi făcute imediat, se va descoperi falsul pozitiv şi, în consecinţă, diagnosticul va fi infirmat.

Un test Papanicolau “fals negativ” este atunci când unei femei i se spune că celulele ei sunt normale!

Însă, în realitate, există o problemă cu celulele colului uterin care a fost ratată, nedescoperită (adică nediagnosticată). Rezultatul fals negativ întârzie descoperirea din timp a celulelor nesănătoase ale colului uterin şi tratamentul. De aceea, rezultatul fals negativ este mai dăunător şi mai periculos decât cel fals pozitiv. Femeia este liniştită ştiind că nu s-a descoperit nimic anormal la test, dar în realitate diagnosticul a fost greşit. Şi acest fals negativ împiedică începerea tratamentului.

Este foarte important laboratorul anatomopatologic şi cine pune diagnosticul citologic al frotiului cervico-vaginal.

Folosiţi doar laboratoare de ANATOMOPATOLOGIE acreditate, care au medici specialişti anatomopatologi!

17. Cum se raportează rezultatele testului Papanicolau?

Cel mai nou sistem de evaluare utilizează un set standard de termeni, denumit Sistemul Bethesda, pentru a raporta rezultatele testului Papanicolau. În cadrul sistemului Bethesda, probe care nu au anomalii celulare sunt raportate ca "Negativ pentru leziune intraepitelială sau malignă"(aici cuvântul leziune se referă la o zonă de ţesut anormal).

Unele teste Papanicolau pot raporta rezultate benigne (non-neoplazice), cum ar fi infecţii comune, inofensive sau inflamaţii.

Rezultatele testului Papanicolau, de asemenea, indică dacă proba (frotiul) a fost satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare pentru examinare.

Sistemul Bethesda consideră că anomaliile celulelor scuamoase (celulele subţiri, plate, care formează suprafaţa colului uterin) şi ale celulelor glandulare (celule producătoare de mucus, ce se găsesc în canalul endocervical) se vor raporta separat.

Anomalii ale celulelor glandulare sunt mult mai puţin frecvente decât anomalii ale celulelor scuamoase!

Probele cu anomalii celulare sunt împărţite în următoarele categorii, variind de la cea mai uşoară la cele mai severe:

 Anomalii ale celulelor scuamoase:

A. ASC - celule scuamoase atipice. Aceasta este cea mai frecventă constatare de celule anormale la testele Papanicolau. Sistemul Bethesda împarte această categorie în două grupe:

 • ASC-US (atypical squamous cells) - celule scuamoase atipice de semnificaţie nedeterminată. Celulele scuamoase nu apar complet normale, dar medicii nu sunt siguri despre ce fel de modificări celulare este vorba. Uneori, modificările sunt legate de infecţia cu HPV, dar ele pot fi, de asemenea, cauzate de alţi factori. Pentru femeile care au ASC-US, un eşantion de celule poate fi testat pentru depistarea tipurilor de HPV cu grad ridicat de risc. Dacă sunt prezente tipurile de HPV cu grad ridicat de risc, colposcopia va fi noua investigaţie care va fi efectuată de obicei. Pe de altă parte, dacă nu sunt prezente tipurile de HPV cu grad ridicat de risc, testul poate conferi asigurări că o condiţie precanceroasă sau cancerul nu este prezent.

 • ASC-H (atypical squamous cells, cannot exclude a high grade squamos intraepithelial lesion) - celule scuamoase atipice la care nu se poate exclude o leziune de grad inalt. Celulele nu apar normale, dar medicii nu sunt siguri despre ce fel de modificări celulare este vorba. Leziunile de tip ASC-H pot avea un risc mai mare de a fi precanceroase, comparativ cu leziunile de tip ASC-US.

B. LSIL (low-grade squamous intraepithelial lesion) - celule scuamoase  cu grad scăzut de leziuni intraepiteliale - adică există schimbări în forma şi dimensiunea celulelor. Intraepitelial - se referă la stratul de celule care formează suprafaţa colului uterin.

LSIL sunt considerate anomalii uşoare, cauzate de infecţia cu HPV. Celulele cu LSIL sunt denumite uneori celule cu displazie uşoară (displazie înseamnă celule anormale care nu sunt canceroase, dar au potenţialul de a deveni canceroase).

Ele pot fi, de asemenea, menţionate ca neoplazie intraepitelială cervicala - CIN-1: cervical intraepithelial neoplasia. (Neoplazia înseamnă o creştere anormală a celulelor,  iar numărul descrie cât de mult din grosimea mucoasei colului uterin conţine celule anormale. În cazul CIN-1 este vorba doar despre stratul superior).

C. HSIL (high-grade squamous intraepithelial lesion) - celule scuamoase intraepiteliale cu grad mare de leziune.

Grad mare înseamnă că există mai multe schimbări evidente în dimensiunea şi forma celulelor anormale (precanceroase) şi că aceste celule arată foarte diferit de celulele normale.

Anomaliile HSIL sunt mai severe şi au o probabilitate mai mare de a dezvolta cancer.

HSILs includ leziuni cu displazie moderată sau severă sau carcinom in situ. (În carcinom in  situ, celulele anormale sunt prezente numai pe suprafaţa colului uterin. Deşi nu sunt  canceroase, aceste celule anormale pot deveni canceroase şi se răspândesc în ţesutul sănătos din apropiere.)

Leziunile HSIL sunt denumite uneori ca CIN-2, CIN -3 sau CIN-2 / 3, care indică faptul că celulele anormale ocupă cele mai multe straturi ale mucoasei colului uterin.

D. Carcinomul cu celule scuamoase. Cancerul de col uterin este atunci când celulele scuamoase anormale de col uterin invadează adânc în cervix sau în alte ţesuturi sau organe. Într-o populaţie bine investigată prin teste de rutină, o constatare de cancer la un test Papanicolau este extrem de rară.

Anomalii ale celulelor glandulare:

A. AGC (atypical glandular cells ) - celule atipice glandulare. Celulele glandulare nu par normale, dar medicii nu sunt siguri despre ce fel de modificări celulare estre vorba.

B. AIS-endocervical adenocarcinom in situ. Celule precanceroase se găsesc în ţesutul glandular.

 C. Adenocarcinom. Aceste tipuri de cancer pot include nu numai cancerul endocervical, ci şi cancerul endometrial, extrauterin sau alte tipuri de cancer.

Vaginita atrofica. Definitie, simptome, tratament

 Este o afectiune a mucoaselor vulvei (partea externa a organului genital feminin) si vaginului, cauzata de deficitul estrogenic. Vaginita atrofica poate aparea la orice varsta, dar nu afecteaza toate femeile. Cel mai frecvent apare la femeile la menopauza si la femeile a caror ovare nu produc estrogen.

          De asemenea, poate fi o afectiune intalnita si la femeile tinere, in special cele care alapteaza, sau care fac tratament cu medroxiprogesteron sau care sunt ovarectomizate (ovarele au fost extirpate chirurgical - menopauza indusa chirurgical, iatrogena).

         Scaderea nivelului de estrogen poate determina modificari la nivelul mucoaselor vulvare si vaginale, la fel ca si la nivelul mucoasei uretrale si vezicii urinare. Aceste modificari constau in subtierea mucoaselor care astfel pot fi mai usor lezate.

 Semnele si simptomele frecvente sunt :

- disfunctii urinare

- poliurie

- arsuri la urinat

- senzatie imperioasa de mictiune

- incontinenta urinara

- dureri suprapubiene

- prurit (mancarimi) si/sau arsuri vulvare

- sangerari

- dispareunie (dureri la contactul sexual).

Diagnosticul se pune de catre un medic ginecolog. Acesta va examina vulva si vaginul femeii si va recolta o proba de secretii vaginale. Medicul va examina proba de secretii si va diagnostica vaginita atrofica daca va gasi semnele caracteristice acesteia.

Vaginita atrofica este cauzata in principal de nivelul seric scazut de estrogen. Scaderea nivelului de estrogen afecteaza diferit femeile, astfel ca nu toate femeile fac vaginita atrofica. Atunci cand nivelul estrogenic incepe sa scada, unele dintre femei vor face vaginita atrofica.

Tratamentul poate include oricare din urmatoarele :

          -Terapia de substitutie estrogenica – restabileste nivelul seric al estrogenului. Poate fi facuta in doua moduri :

 1.orali (cu administrare per os) – se administreaza zilnic o tableta cu estrogen, de exemplu premarin, ostrace, ogen;

          2).plasturele transdermic – care se aplica pe piele de 1-2 ori pe saptamana, de obicei in partea superioara a corpului, estrogenul fiind absorbit prin piele.

 In conditiile in care femeile nu sunt histerectomizate (nu le-a fost extirpat chirurgical uterul), li se recomanda terapia de substitutie progesteronica.

          -Dieta bogata in fitoestrogeni – Fitoestrogenii (denumiti si izoflavone) sunt estrogeni vegetali. In unele cazuri, suplimentarea dietei cu alimente bogate in fitoestrogeni este eficienta. Sursele de fitoestrogeni sunt alimentele pe baza de soia. 

          -Substitia estrogenica topica – Acesta se face cu preparate medicamentoase care se aplica la nivelul vaginului si vulvei. Este un alt mod de a restabili nivelul estrogenic la nivelul mucoaselor vulvara si vaginala. Crema topica se aplica ca atare la nivelul vulvei si cu un aplicator special la nivelul vaginului.

          -O alta recomandare a medicilor specialisti este de a folosi lubrifiante in timpul contactului sexual pentru a ameliora dispareunia.

Diabetul si sarcina

1. Diabetul si placenta

Diabetul matern prezent pe timpul sarcinii poate fi raspunzator pentru o serie de modificari in modul de functionare sau in structura placentei. Afectarea vasculara a placentei poate face ca fluxul de oxigen catre fat sa fie limitat spre sfarsitul sarcinii.

Placenta mamei cu diabet are mai multi receptori pentru insulina, care vor lega mai multa insulina si vor usura transferul de nutrienti catre fat, iar acesta se va ingrasa mai repede, ajungand adesea sa fie peste 4Kg la nastere (macrosom). Placenta secreta o serie de hormoni care contribuie la aparitia unei stari de rezistenta la actiunea insulinei, care poate face ca mama sa nu poata consuma glucoza din sange.

2. Diabetul zaharat si fertilitatea

Diabetul zaharat se asociaza cu o serie de probleme de dezvoltare sexuala si fertilitate. In cazul debutului diabetului zaharat de tip 1 inainte de pubertate exista posibilitatea ca prima menstruatie, numita si menarha sa apara putin mai tarziu. Aceasta intarziere poate fi semnificativa in cazul unui control metabolic slab. Odata inceputa perioada fertila la femeie, ea este in general scurtata de aparitia mai rapida a menopauzei.

In timpul perioadei fertile poate apare amenoree, adica lipsa aparitiei menstruatiei in cazul in care controlul metabolic este slab. Acest lucru apare insa in general la valori ale hemoblobinei glicozilate (evalueaza media glicemiilor pe ultimile 2 luni) de peste 9%. A nu se uita ca este nevoie de doua valori ale hemoglobinei glicozilate (HbA1c) de 7% la interval de 3 luni pentru a putea incepe o conceptie relativ sigura a unui copil.

Infertilitatea fara amenoree poate apare prin cicluri anovulatorii, adica fara eliminarea unui ovul din ovare. Aceasta situatie apare in general in perioadele de dezechilibru metabolic, dar poate apare si sub un control relativ bun in diabetul zaharat de tip 2 asociat cu obezitate si sindrom de ovare polichistice.

 3. Diabetul zaharat si pierderea sarcinii

Atunci cand sarcina este bine pregatita prin asigurarea unui control metabolic bun (hemoglobina glicozilata 7%) rata de pierderi de sarcina este similara cu cea din populatia generala, fara diabet (15%). Daca hemoglobina glicozilata (HbA1c) este mai mare de 7,5% riscul de pierdere a sarcinii se tripleaza. In acest caz sarcina se pierde datorita aparitiei unor malformatii congenitale necompatibile cu supravietuirea, insa fara o crestere a frecventei anomaliilor cromozomiale (de ex. sindrom Down) comparativ cu populatia generala.

Pierderea de sarcina este mai frecventa la pacientele obeze si cu varsta mai mare, adica exact segmentul aflat in acest moment in cea mai mare crestere. Daca insa controlul metabolic este slab este mai bine sa amanam sarcina si eventual sa mai slabim putin (in tipul 2 de diabet).

Riscul de pierdere a sarcinii este maxim in primul trimestru si scade apoi odata cu apropierea de termen. O buna pregatire a sarcinii este esentiala la femeile cu diabet ce isi doresc sa aiba un copil.

4. Diabetul si malformatiile congenitale

Malformatiile congenitale apar de doua ori mai frecvent in sarcinile in care femeia sufera de diabet. Ele pot apare in pana la 4% din aceste sarcini. In centrele specializate, in care ingrijirea femeii pe toata perioada sarcinii este optima, malformatiile congenitale reprezinta principala cauza de imbolnavire sau deces perinatal.

Exista o relatie stransa intre controlul metabolic al mamei in timpul sarcinii si riscul de malformatii congenitale la copil. Cel mai important parametru urmarit este hemoglobina glicozilata (HbA1c), care ne arata media glicemiilor din ultimile doua luni.

Totusi, pana la 25% din totalul malformatiilor genetice apar in conditiile in care HbA1c este optima (<7%) pe durata primului trimestru de sarcina. Aceasta inseamna ca la valori mici de HbA1c trebuie evaluata variabilitatea glicemiilor prin automonitorizare, folosind un aparat de testare a glicemiilor din deget. Se vor evalua cresterile glicemice dupa masa si prezenta eventuala a hipoglicemiilor. Tratamentul intensificat al diabetului reduce riscul de aparitie al malformatiilor congenitale.

Cele mai frecvente malformatii congenitale crescute de diabet sunt cele cardiace si ale sistemului nervos central. Ele sunt de trei ori mai frecvente in prezenta diabetului zaharat. Agenezia sacrala (lipsa formarii osului de la fundulet), desi este mai rara este cel mai rau influentata de prezenta diabetului, care ii creste frecventa de 200 de ori.

 5. Diabetul si dezvoltarea pancreasului la fat

Insulina apare pentru prima data in pancreasul fetal la 7 saptamani. La sfarsitul primului trimestru de sarcina zonele din pancreas responsabile de secretia insulinei, numite si insule Langherhans sunt deplin functionale. Daca valoarea glicemiei in sangele matern este mai mare decat normalul, excesul de zahar ce ajunge la fat va duce la activarea acestor zone din pancreas, care vor produce mai multa insulina decat in mod normal.

Aceasta „programare” precoce a secretiei crescute de insulina se va pastra pe tot parcursul sarcinii. Daca spre sfarsitul sarcinii se reuseste obtinerea unui control metabolic bun, dupa ce anterior el a fost mai precar, acest lucru nu va duce la scaderea secretiei de insulina din pancreasul copilului deoarece acesta ramane „programat” pe secretie mare, asa cum a „invatat” anterior. Acest lucru are drept consecinta mentinerea unei cresteri accelerate la sfarsitul sarcinii, cu urmari nefaste perinatale.

6. Diabetul si cresterea fetala

Jumatate din nou-nascutii din mame cu diabet au o greutate la nastere mult mai mare comparativ cu cei din mame fara diabet. O greutate la nastere mai mare decat media se asociaza cu traumatisme sau chiar asfixie in timpul nasterii, risc pentru operatie cezariana de urgenta si risc pentru a dezvolta obezitate in copilarie sau ca adult.

Raspunzatori pentru cresterea fetala accelerata din ultimul trimestru sunt excesul de insulina din pancreasul copilului si de glucoza si aminoacizi ce vin din circulatia mamei. Excesul de zahar din sangele mamei va trece in circulatia fetala, unde stimuleaza secretia locala de insulina incapand chiar din saptamana 13.

Cresterea fetala este stimulata si de niste hormoni asemanatori cu insulina numiti factori de crestere insulinici 1 si 2 (Insulin growth factors – IGF I si IGF II). Acestia au fost gasiti in concentratie mai mare in sarcinile asociate cu diabet. S-a incercat la animale sa se reduca nivelul lor prin diferite tehnici si s-a observat ca puii au avut greutate mica la nastere, chiar daca proveneau din mame cu diabet indus experimental.

Inca din primul trimestru, hemoglobina glicozilata, care ne arata media glicemiilor din ultimile doua luni este un foarte bun predictor al excesului de greutate la nastere.

Daca mama nu are diabet si totusi naste un copil cu greutatea >4000g (macrosom) trebuie sa stie ca asta inseamna un risc crescut de a face diabet in urmatorii ani, mai ales in prezenta excesului ponderal. Este vorba aici bine-nteles de risc pentru mama.

7. Diabetul si nasterea prematura

Diabetul, indiferent de tipul sau se asociaza cu un risc de cinci ori mai mare de nastere prematura comparativ cu populatia generala fara diabet. Nastere prematura inseamna o nastere inainte de 37 saptamani, dar dupa implinirea a 24 saptamani de sarcina. Frecventa este similara in tipul 1 si 2 de diabet si se afla in jurul valorii de 2,5% din totalul nasterilor asociate cu diabet.

Controlul metabolic pe toata perioada sarcinii influenteaza semnificativ riscul de nastere prematura. Acest risc este semnificativ crescut pe masura ce hemoglobina glicozilata (ne arata media glicemiilor pe ultimile doua luni) creste peste cifra de 7,5%. Dintre complicatiile diabetului, prezenta nefropatiei diabetice (afectarea rinichilor din cauza diabetului) este un risc major pentru nasterea prematura.

In privinta stilului de viata cel mai daunatori in aceasta privinta sunt fumatul si obezitatea. Obezitatea insoteste cel mai adesea tipul 2 de diabet si mult mai rar tipul 1. Frecventa sarcinilor in care femeile sufera de diabet de tip 2 asociat cu obezitate este din pacate in crestere alarmanta.

Excesul de glucoza ce vine de la mama, combinat cu secretia reflexa de insulina din partea copilului face ca tesuturile copilului sa fie foarte active din punct de vedere metabolic. Pentru a sustine o rata metabolica mai mare tesuturile consuma o cantitate crescuta de oxigen. Uneori cantitatea de oxigen pe care o poate furniza placenta este mai mica fata de cererea din partea copilului si atunci apare hipoxia (lipsa de oxigen in sangele copilului) si acidoza (sangele este putin mai acid decat ar trebui sa fie). Hipoxia si acidoza sunt raspunzatoare pentru un numar semnificativ de nasteri premature in sarcinile asociate cu diabet.

Pentru a ajunge la tesuturi oxigenul este transportat de hemoglobina. Glucoza din sange se leaga in mod spontan de hemoglobina, astfel incat un anumit procent din aceasta va fi incarcata cu glucoza si se numeste hemoglobina glicozilata. Este de preferat ca doar in jur de 7% din hemoglobina sa fie in stare glicozilata (incarcata cu glucoza) si restul sa fie normala, neglicozilata. Hemoglobina glicozilata leaga mai strans oxigenul pe care il transporta la tesuturi si cand ajunge la destinatie ii da drumul foarte greu sau deloc, astfel incat nu isi indeplineste bine misiunea de transportor de oxigen si tesuturile sufera.

8. Hipoglicemia dupa nastere la nou nascutul din mama cu diabet

In timpul sarcinii, glucoza trece din circulatia materna in cea fetala si stimuleaza aici celulele beta pancreatice sa secrete cat mai multa insulina. Pentru a face fata la o nevoie constant crescuta de a produce cat mai multa insulina, celulele beta din pancreasul fetal incep sa se inmulteasca. Acest lucru se numeste in termeni medicali hiperplazie.

Imediat dupa nastere dispare fluxul constant si mare de glucoza dinspre mama spre copil. Nu acelasi lucru se intampla si cu secretia de insulina din multele celule beta pancreatice (hiperplazie), care s-au antrenat zilnic o jumatate de an sa secrete cat mai multa insulina. Aceasta insulina secretata in continuare de nou nascut face ca ficatul sa nu poata elibera in sange zaharul pe care il are in depozite.

Nou nascutul (in mod normal) are in sange foarte multe celule rosii (eritrocite) care se bazeaza pe glucoza pentru a functiona. Glucoza din sange se consuma cu repeziciune dupa nastere si nu este inlocuita cu alta din depozitele din ficat (e prea multa insulina in circulatie).

Scaderea glicemiei dupa nastere se intampla la orice nou nascut si este normala, insa atunci cand glicemia scade sub 47 mg/dl (2,6 mmol/l) este periculoasa si se numeste hipoglicemie neonatala. Hipoglicemia neonatala apare in mod spontan in pana la 50% din cazuri in absenta preventiei.

9. Alte efecte ale diabetului asupra sarcinii

Icterul neonatal (ingalbenirea copilului) poate fi mai accentuat datorita policitemiei (cresterea numarului de celule rosii din sange) indusa de hipoxie (scaderea nivelului de oxigen in sange) si de hiperinsulinemie (cresterea nivelului de insulina in sange). Hipoxia si hiperinsulinemia sunt doua trasaturi comune ale sarcinilor la femei cu diabet.

Sindromul de detresa respiratorie (nou nascutul se sufoca) apare mai des prin asocierea mai frecventa a nasterii premature si a interventiei cezariane.

Pana la o treime din nou nascutii din mame cu diabet au la nastere o ingrosare a peretelui ce desparte inima in doua (stanga si dreapta), ceea ce face ca randamentul de functionare sa fie mai mic. Acest lucru este insa tranzitor si se rezolva ulterior spontan.

Scaderea nivelului de calciu si magneziu poate apare in conditiile asocierii nasterii premature si a asfixiei (usoare) la nastere.

Testul care ar putea diagnostica bolile genetice ale fetuşilor, la jumătatea sarcinii

Experţii medicali americani au pus la punct un test de sânge pentru fetuşi, care ar putea identifica un număr de 3.000 de potenţiale boli, scrie Telegraph.

Doctorii spun că testul ar putea fi făcut la 18 săptămâni de sarcină, înlocuind ecografiile, însă criticii au evidenţiat un număr de probleme. În primul rând, susţin că un test efectuat la jumătatea sarcinii nu poate stabili cu certitudine dacă bebeluşul are sau nu o anumită boală. Astfel, bebeluşul ar putea fi declarat sănătos, el fiind de fapt bolnav, sau invers.

De asemenea, criticii spun că există şi o problemă de etică, deoarece este foarte probabil ca noul test să crească numărul avorturilor.

Testul, care ar urma să fie disponibil abia peste câţiva ani, analizează o mostră din sângele mamei şi una din saliva tatălui şi decodifică întreg genomul fătului.

„Cea mai mare problemă etică este că noul test va îngrijora inutil multe femei însărcinate. Este foarte puţin probabil ca această nouă metodă să fie 100% sigură, sunt sceptic”, a declarat expertul în fertilitate dr. Robert Winston.

Pe de altă parte, profesorul John Harris, directorul Institutului pentru Ştiinţă, Etică şi Inovaţie de la Universitatea din Manchester, spune că părinţii trebuie să aibă dreptul de a şti dacă bebeluşul lor nenăscut riscă să sufere de o boală genetică. „Părinţii ar trebui să aibă maximum de informaţii, pentru a se pregăti de problemele ulterioare sau, după caz, să facă avort. Avortul nu este greşit, deoarece fetusul încă nu este un om. Ar fi o neglijenţă să nu luăm în calcul rezultatul acestui test”, a declarat Harris.

Până una-alta, toţi medicii sunt de acord că trebuie timp ca rezultatele acestui test să fie cât mai exact. Cu toate acestea, medicii americani susţin că au comparat bucăţile de ADN ale fetuşilor, din sângele mamei, cu fragmente recoltate, după naştere, din cordonul ombilical, iar acestea au fost identice în 99% din cazuri.

10 solutii pentru sanatatea sanilor

Sânii se numără printre cele mai delicate părţi ale corpului feminin şi au nevoie încă din copilărie de o atenţie constantă pentru a preveni efectele trecerii timpului şi a-i feri de boli. 

Sănătatea sânilor trebuie să preocupe orice femeie. Acest aspect nu trebuie neglijat, deoarece în timp poate conduce la afecţiuni grave, la complicaţii nedorite şi la o lipsă de încredere a femeii în ea. Pentru a evita aceste neplăceri poţi să urmezi câteva  sfaturi care să te ajute să-ţi păstrezi sănătatea şi frumuseţea sânilor. 
 

Sfatul 1 

Se recomandă o alimentaţie bogată în proteine, care ajută atât la creşterea imunităţii cât şi la creşterea fermităţii muşchilor. Din dietă nu trebuie să lipsească alimentele bogate în vitamina E, C şi seleniu. Este recomandată limitarea consumului de cafea şi alcool şi renunţarea la fumat. De evitat consumul grăsimilor animale, de regulă se recomandă carnea de pui, vită şi peşte. 
 

Sfatul 2 

Alegerea unor sutiene de calitate, care să menţină poziţia sânilor fără a face presiune asupra lor. Femeile care au sânii mari trebuie să folosească începând din adolescenţă sutiene de susţinere astfel încât să nu permită lăsarea sânilor. Materialul din care este confecţionat sutienul trebuie să aibă o textură (bumbac) moale, iar balenele inserate pe banda laterală a cupei trebuie să fie bine prinse ca să se evite rănirea sânului. 
 

Sfatul 3 

Se recomandă duşurile cu apă rece, cu mişcări circulare de jur împrejurul sânilor. Apa rece întăreşte ţesutul conjuctiv, ţesutul de susţinere al sânilor, stimulează irigarea acestei zone şi alimentează celulele cu substanţele nutritive necesare. Imediat după duş hidratează pielea cu o loţiune pentru corp sau un ulei pe bază de extracte din plante.

Sfatul 4

Se recomandă efectuarea unor masaje blânde prin mişcări circulare cu ajutorul unei creme hidratante.  
 

Sfatul 5  

Pentru a evita comprimarea sânilor pe timpul nopţii, nu este recomandat dormitul pe burtă. 
 

Sfatul 6 

Gomajele la nivelul sânilor ajută la stimularea circulaţiei sangvine şi la reînnoirea celulară. Gomajul nu se face la nivelul zonei areolare. Produsele alese pentru gomaj trebuie să fie cu particule abrazive din cele mai fine. 
 

Sfatul 7  

Nu este recomandată expunerea la soare fără sutien. Pentru o protecţie şi mai mare în faţa razelor solare este indicat să folosim o cremă cu factor de protecţie ridicat. 
  

Sfatul 8 

Dacă eşti pasionată de sport nu uita sa porţi un sutien adecvat. Sutienele confecţionate special pentru practicarea sportului sunt făcute dintr-un material care absoarbe transpiraţia, ţesăturile de regulă fiind naturale. 

Sfatul 9

Este ideal de practicat sporturi cât mai puţin violente. Un sport indicat ar fi înotul, deoarece ajută la tonifierea muşchilor bustului. 
 

Sfatul 10 

Nu uita de autopalparea sânilor şi de controlul medical periodic. 

Sarcina molara

Sarcina molară sau mola hidatiforma reprezintă o complicaţie rară a sarcinii şi este cauzată de o tulburare în timpul procesului de fertilizare. O astfel de afecţiune este caracterizată prin prezenţa unor anomalii ale celulelor ce intră în alcătuirea placentei. Mai exact, placenta va căpăta în sarcina molară aspectul unui ciorchine de strugure din cauză că vilozităţile coriale ale acesteia se transformă în chisturi anormale vizibile la ecografie. Mai mult decât atât, dacă într-o sarcină normală ovulul fertilizat primeşte câte 23 de cromozomi atât de la mamă cât şi de la tată, în cazul sarcinii molare ovulul fertilizat primeşte cromozomi doar de la tată. În lipsa cromozomilor de la mamă, cei de la tată vor fi duplicaţi, fapt care face să nu existe embrion şi nici sac amniotic sau ţesut placentar normal. Acest lucru se întâmplă în cazul unei sarcini molare totale. În situaţia unei sarcine molare parţiale, ovulul fertilizat primeşte 23 de cromozomi de la mamă şi dublu de la tată, ceea ce depăşeşte numărul normal de cromozomi. Într-o sarcină molară parţială există printre chisturile anormale şi ţesut placentar, în de regulă embrionul nu se dezvoltă neexistând astfel sac amniotic sau făt. În cazul în care există totuşi făt, şansele de supravieţuire sunt nule din cauză că acesta va dezvolta malformaţii grave şi modificări genetice. Incidenţa sarcinii molare este de una la o mie.

Sarcina molară – Factori de risc

 

Există o serie de factori de risc care conduc la apariţia sarcinii molare. Printre aceşti factori se numără antecedentele de sarcină molară, de avort spontan, de sarcină gemelară bivitelină şi de infecţii parazitare şi virale, vârta în general după 40 de ani, fumatul, diete sărace în proteine, dar şi afecţiuni imunologice şi endocrine. De asemenea, la apariţia sarcinii molare pot contribui şi temperaturile extreme şi radiaţiile.

Sarcina molară – Semne şi simptome

Sarcina molară prezintă aceleaşi semne şi simptome ca sarcina normală, doar că acestea sunt mult mai ample, exagerate chiar. Mai exact, simptomatologia include tulburări urinare, greţuri mai ales dimineaţa, mărirea în volum a sânilor şi sensibilitate la nivelul acestora, lipsa menstruaţiei, sângerare vaginală în cantităţi variabile. Aceasta din urmă poate fi însoţită de eliminarea unor vezicule molare, însă acest fenomen este destul de rar. De asemenea, în cazul sarcinii molare pot apărea distensia abdominală, oboseala cauzată de anemie, dureri şi crampe abdominale, hipertensiune sau hipertiroidism.

 

Sarcina molară – Tratament

 

Odată o femeie diagnosticată cu sarcină molară, primul pas în ceea ce priveşte tratamentul este evacuarea unei astfel de sarcini. Acest lucru se va face fie prin aspirare, fie prin chiuretaj cu evacuare. Procedeele de evacuare se realizează sub anestezie generală, iar pentru îndepărtarea întregului ţesut afectat poate fi nevoie de un ghidaj ecografic. Declanşarea travaliului nu este recomandată din cauză că riscul de hemoragie este foarte mare. După eliminarea sarcinii molare, tratamentul suplimentar nu mai este necesar în aproximativ 90% dintre cazuri.