Diabetul si sarcina

1. Diabetul si placenta

Diabetul matern prezent pe timpul sarcinii poate fi raspunzator pentru o serie de modificari in modul de functionare sau in structura placentei. Afectarea vasculara a placentei poate face ca fluxul de oxigen catre fat sa fie limitat spre sfarsitul sarcinii.

Placenta mamei cu diabet are mai multi receptori pentru insulina, care vor lega mai multa insulina si vor usura transferul de nutrienti catre fat, iar acesta se va ingrasa mai repede, ajungand adesea sa fie peste 4Kg la nastere (macrosom). Placenta secreta o serie de hormoni care contribuie la aparitia unei stari de rezistenta la actiunea insulinei, care poate face ca mama sa nu poata consuma glucoza din sange.

2. Diabetul zaharat si fertilitatea

Diabetul zaharat se asociaza cu o serie de probleme de dezvoltare sexuala si fertilitate. In cazul debutului diabetului zaharat de tip 1 inainte de pubertate exista posibilitatea ca prima menstruatie, numita si menarha sa apara putin mai tarziu. Aceasta intarziere poate fi semnificativa in cazul unui control metabolic slab. Odata inceputa perioada fertila la femeie, ea este in general scurtata de aparitia mai rapida a menopauzei.

In timpul perioadei fertile poate apare amenoree, adica lipsa aparitiei menstruatiei in cazul in care controlul metabolic este slab. Acest lucru apare insa in general la valori ale hemoblobinei glicozilate (evalueaza media glicemiilor pe ultimile 2 luni) de peste 9%. A nu se uita ca este nevoie de doua valori ale hemoglobinei glicozilate (HbA1c) de 7% la interval de 3 luni pentru a putea incepe o conceptie relativ sigura a unui copil.

Infertilitatea fara amenoree poate apare prin cicluri anovulatorii, adica fara eliminarea unui ovul din ovare. Aceasta situatie apare in general in perioadele de dezechilibru metabolic, dar poate apare si sub un control relativ bun in diabetul zaharat de tip 2 asociat cu obezitate si sindrom de ovare polichistice.

 3. Diabetul zaharat si pierderea sarcinii

Atunci cand sarcina este bine pregatita prin asigurarea unui control metabolic bun (hemoglobina glicozilata 7%) rata de pierderi de sarcina este similara cu cea din populatia generala, fara diabet (15%). Daca hemoglobina glicozilata (HbA1c) este mai mare de 7,5% riscul de pierdere a sarcinii se tripleaza. In acest caz sarcina se pierde datorita aparitiei unor malformatii congenitale necompatibile cu supravietuirea, insa fara o crestere a frecventei anomaliilor cromozomiale (de ex. sindrom Down) comparativ cu populatia generala.

Pierderea de sarcina este mai frecventa la pacientele obeze si cu varsta mai mare, adica exact segmentul aflat in acest moment in cea mai mare crestere. Daca insa controlul metabolic este slab este mai bine sa amanam sarcina si eventual sa mai slabim putin (in tipul 2 de diabet).

Riscul de pierdere a sarcinii este maxim in primul trimestru si scade apoi odata cu apropierea de termen. O buna pregatire a sarcinii este esentiala la femeile cu diabet ce isi doresc sa aiba un copil.

4. Diabetul si malformatiile congenitale

Malformatiile congenitale apar de doua ori mai frecvent in sarcinile in care femeia sufera de diabet. Ele pot apare in pana la 4% din aceste sarcini. In centrele specializate, in care ingrijirea femeii pe toata perioada sarcinii este optima, malformatiile congenitale reprezinta principala cauza de imbolnavire sau deces perinatal.

Exista o relatie stransa intre controlul metabolic al mamei in timpul sarcinii si riscul de malformatii congenitale la copil. Cel mai important parametru urmarit este hemoglobina glicozilata (HbA1c), care ne arata media glicemiilor din ultimile doua luni.

Totusi, pana la 25% din totalul malformatiilor genetice apar in conditiile in care HbA1c este optima (<7%) pe durata primului trimestru de sarcina. Aceasta inseamna ca la valori mici de HbA1c trebuie evaluata variabilitatea glicemiilor prin automonitorizare, folosind un aparat de testare a glicemiilor din deget. Se vor evalua cresterile glicemice dupa masa si prezenta eventuala a hipoglicemiilor. Tratamentul intensificat al diabetului reduce riscul de aparitie al malformatiilor congenitale.

Cele mai frecvente malformatii congenitale crescute de diabet sunt cele cardiace si ale sistemului nervos central. Ele sunt de trei ori mai frecvente in prezenta diabetului zaharat. Agenezia sacrala (lipsa formarii osului de la fundulet), desi este mai rara este cel mai rau influentata de prezenta diabetului, care ii creste frecventa de 200 de ori.

 5. Diabetul si dezvoltarea pancreasului la fat

Insulina apare pentru prima data in pancreasul fetal la 7 saptamani. La sfarsitul primului trimestru de sarcina zonele din pancreas responsabile de secretia insulinei, numite si insule Langherhans sunt deplin functionale. Daca valoarea glicemiei in sangele matern este mai mare decat normalul, excesul de zahar ce ajunge la fat va duce la activarea acestor zone din pancreas, care vor produce mai multa insulina decat in mod normal.

Aceasta „programare” precoce a secretiei crescute de insulina se va pastra pe tot parcursul sarcinii. Daca spre sfarsitul sarcinii se reuseste obtinerea unui control metabolic bun, dupa ce anterior el a fost mai precar, acest lucru nu va duce la scaderea secretiei de insulina din pancreasul copilului deoarece acesta ramane „programat” pe secretie mare, asa cum a „invatat” anterior. Acest lucru are drept consecinta mentinerea unei cresteri accelerate la sfarsitul sarcinii, cu urmari nefaste perinatale.

6. Diabetul si cresterea fetala

Jumatate din nou-nascutii din mame cu diabet au o greutate la nastere mult mai mare comparativ cu cei din mame fara diabet. O greutate la nastere mai mare decat media se asociaza cu traumatisme sau chiar asfixie in timpul nasterii, risc pentru operatie cezariana de urgenta si risc pentru a dezvolta obezitate in copilarie sau ca adult.

Raspunzatori pentru cresterea fetala accelerata din ultimul trimestru sunt excesul de insulina din pancreasul copilului si de glucoza si aminoacizi ce vin din circulatia mamei. Excesul de zahar din sangele mamei va trece in circulatia fetala, unde stimuleaza secretia locala de insulina incapand chiar din saptamana 13.

Cresterea fetala este stimulata si de niste hormoni asemanatori cu insulina numiti factori de crestere insulinici 1 si 2 (Insulin growth factors – IGF I si IGF II). Acestia au fost gasiti in concentratie mai mare in sarcinile asociate cu diabet. S-a incercat la animale sa se reduca nivelul lor prin diferite tehnici si s-a observat ca puii au avut greutate mica la nastere, chiar daca proveneau din mame cu diabet indus experimental.

Inca din primul trimestru, hemoglobina glicozilata, care ne arata media glicemiilor din ultimile doua luni este un foarte bun predictor al excesului de greutate la nastere.

Daca mama nu are diabet si totusi naste un copil cu greutatea >4000g (macrosom) trebuie sa stie ca asta inseamna un risc crescut de a face diabet in urmatorii ani, mai ales in prezenta excesului ponderal. Este vorba aici bine-nteles de risc pentru mama.

7. Diabetul si nasterea prematura

Diabetul, indiferent de tipul sau se asociaza cu un risc de cinci ori mai mare de nastere prematura comparativ cu populatia generala fara diabet. Nastere prematura inseamna o nastere inainte de 37 saptamani, dar dupa implinirea a 24 saptamani de sarcina. Frecventa este similara in tipul 1 si 2 de diabet si se afla in jurul valorii de 2,5% din totalul nasterilor asociate cu diabet.

Controlul metabolic pe toata perioada sarcinii influenteaza semnificativ riscul de nastere prematura. Acest risc este semnificativ crescut pe masura ce hemoglobina glicozilata (ne arata media glicemiilor pe ultimile doua luni) creste peste cifra de 7,5%. Dintre complicatiile diabetului, prezenta nefropatiei diabetice (afectarea rinichilor din cauza diabetului) este un risc major pentru nasterea prematura.

In privinta stilului de viata cel mai daunatori in aceasta privinta sunt fumatul si obezitatea. Obezitatea insoteste cel mai adesea tipul 2 de diabet si mult mai rar tipul 1. Frecventa sarcinilor in care femeile sufera de diabet de tip 2 asociat cu obezitate este din pacate in crestere alarmanta.

Excesul de glucoza ce vine de la mama, combinat cu secretia reflexa de insulina din partea copilului face ca tesuturile copilului sa fie foarte active din punct de vedere metabolic. Pentru a sustine o rata metabolica mai mare tesuturile consuma o cantitate crescuta de oxigen. Uneori cantitatea de oxigen pe care o poate furniza placenta este mai mica fata de cererea din partea copilului si atunci apare hipoxia (lipsa de oxigen in sangele copilului) si acidoza (sangele este putin mai acid decat ar trebui sa fie). Hipoxia si acidoza sunt raspunzatoare pentru un numar semnificativ de nasteri premature in sarcinile asociate cu diabet.

Pentru a ajunge la tesuturi oxigenul este transportat de hemoglobina. Glucoza din sange se leaga in mod spontan de hemoglobina, astfel incat un anumit procent din aceasta va fi incarcata cu glucoza si se numeste hemoglobina glicozilata. Este de preferat ca doar in jur de 7% din hemoglobina sa fie in stare glicozilata (incarcata cu glucoza) si restul sa fie normala, neglicozilata. Hemoglobina glicozilata leaga mai strans oxigenul pe care il transporta la tesuturi si cand ajunge la destinatie ii da drumul foarte greu sau deloc, astfel incat nu isi indeplineste bine misiunea de transportor de oxigen si tesuturile sufera.

8. Hipoglicemia dupa nastere la nou nascutul din mama cu diabet

In timpul sarcinii, glucoza trece din circulatia materna in cea fetala si stimuleaza aici celulele beta pancreatice sa secrete cat mai multa insulina. Pentru a face fata la o nevoie constant crescuta de a produce cat mai multa insulina, celulele beta din pancreasul fetal incep sa se inmulteasca. Acest lucru se numeste in termeni medicali hiperplazie.

Imediat dupa nastere dispare fluxul constant si mare de glucoza dinspre mama spre copil. Nu acelasi lucru se intampla si cu secretia de insulina din multele celule beta pancreatice (hiperplazie), care s-au antrenat zilnic o jumatate de an sa secrete cat mai multa insulina. Aceasta insulina secretata in continuare de nou nascut face ca ficatul sa nu poata elibera in sange zaharul pe care il are in depozite.

Nou nascutul (in mod normal) are in sange foarte multe celule rosii (eritrocite) care se bazeaza pe glucoza pentru a functiona. Glucoza din sange se consuma cu repeziciune dupa nastere si nu este inlocuita cu alta din depozitele din ficat (e prea multa insulina in circulatie).

Scaderea glicemiei dupa nastere se intampla la orice nou nascut si este normala, insa atunci cand glicemia scade sub 47 mg/dl (2,6 mmol/l) este periculoasa si se numeste hipoglicemie neonatala. Hipoglicemia neonatala apare in mod spontan in pana la 50% din cazuri in absenta preventiei.

9. Alte efecte ale diabetului asupra sarcinii

Icterul neonatal (ingalbenirea copilului) poate fi mai accentuat datorita policitemiei (cresterea numarului de celule rosii din sange) indusa de hipoxie (scaderea nivelului de oxigen in sange) si de hiperinsulinemie (cresterea nivelului de insulina in sange). Hipoxia si hiperinsulinemia sunt doua trasaturi comune ale sarcinilor la femei cu diabet.

Sindromul de detresa respiratorie (nou nascutul se sufoca) apare mai des prin asocierea mai frecventa a nasterii premature si a interventiei cezariane.

Pana la o treime din nou nascutii din mame cu diabet au la nastere o ingrosare a peretelui ce desparte inima in doua (stanga si dreapta), ceea ce face ca randamentul de functionare sa fie mai mic. Acest lucru este insa tranzitor si se rezolva ulterior spontan.

Scaderea nivelului de calciu si magneziu poate apare in conditiile asocierii nasterii premature si a asfixiei (usoare) la nastere.

Testul care ar putea diagnostica bolile genetice ale fetuşilor, la jumătatea sarcinii

Experţii medicali americani au pus la punct un test de sânge pentru fetuşi, care ar putea identifica un număr de 3.000 de potenţiale boli, scrie Telegraph.

Doctorii spun că testul ar putea fi făcut la 18 săptămâni de sarcină, înlocuind ecografiile, însă criticii au evidenţiat un număr de probleme. În primul rând, susţin că un test efectuat la jumătatea sarcinii nu poate stabili cu certitudine dacă bebeluşul are sau nu o anumită boală. Astfel, bebeluşul ar putea fi declarat sănătos, el fiind de fapt bolnav, sau invers.

De asemenea, criticii spun că există şi o problemă de etică, deoarece este foarte probabil ca noul test să crească numărul avorturilor.

Testul, care ar urma să fie disponibil abia peste câţiva ani, analizează o mostră din sângele mamei şi una din saliva tatălui şi decodifică întreg genomul fătului.

„Cea mai mare problemă etică este că noul test va îngrijora inutil multe femei însărcinate. Este foarte puţin probabil ca această nouă metodă să fie 100% sigură, sunt sceptic”, a declarat expertul în fertilitate dr. Robert Winston.

Pe de altă parte, profesorul John Harris, directorul Institutului pentru Ştiinţă, Etică şi Inovaţie de la Universitatea din Manchester, spune că părinţii trebuie să aibă dreptul de a şti dacă bebeluşul lor nenăscut riscă să sufere de o boală genetică. „Părinţii ar trebui să aibă maximum de informaţii, pentru a se pregăti de problemele ulterioare sau, după caz, să facă avort. Avortul nu este greşit, deoarece fetusul încă nu este un om. Ar fi o neglijenţă să nu luăm în calcul rezultatul acestui test”, a declarat Harris.

Până una-alta, toţi medicii sunt de acord că trebuie timp ca rezultatele acestui test să fie cât mai exact. Cu toate acestea, medicii americani susţin că au comparat bucăţile de ADN ale fetuşilor, din sângele mamei, cu fragmente recoltate, după naştere, din cordonul ombilical, iar acestea au fost identice în 99% din cazuri.